Site-ul este in BETA. Daca intalnesti vreo problema sau ti se pare ca ceva nu functioneaza bine, te rugam sa ne contactezi. Iti multumim!

Cutia cu activități Montessori, tematica Mere ( 3-6 ani) - varianta I

Descriere


Vă rog să aveți în vedere că aceste cutii conțin materiale didactice, nu sunt o jucărie. Ele, în cele mai mute cazuri nu pot fi lăsate la îndemâna copilului, fără ca acesta să fie supravegheat de adult. Implicarea Dumneavoastră este esențială. Cutia este potrivită doar acelor mămici care nu au timp să caute și să adune materialele, dar care își doresc să facă activități educative, fără jucării.


Minunatele cutii din seria cu activități Montessori și de inspirație montessori sunt într-un fel încununarea evoluței mele ca mamă care a făcut acasă o mulțime de activități cu fetele mele. Sunt rezultatul palpabil al anilor de experiență în implementarea acestei incredibile pedagogii, așa cum am descoperit-o și cum am înteles-o eu. Fiecare cutie încearcă să contribuie prin activitățile dedicate, la fiecare arie curriculară: viață practică, senzorial, limbaj, matematică și cultural. Fiecare tema va veni însoțită de o carte în format pdf care va cuprinde 75 de idei, pe care le veți putea face în cadrul temei respective, folosind preponderent materialele din cutie, însă și altele pe care le aveți la indemână. Și bineînțeles acces electronic la planșele folosite la activitățile prezentate în carte, pentru a le downloda și tipării.

În cutie veți găsi:

1. O tăviță de lemn de dimensiunea 31 cm

2. O punguță cu nisip fin, colorat

3. Un set de litere glitter de dimensiunea ( discul 11 cm, litera 7 cm)

4. Un pom din placaj decupat si pictat manual (13 x 15 cm)

5. Un set de 10 mere realizate manual din polimer

6. Un șiret

7. 10 mărgele de lemn

8. O pensetă din plastic

9. Un coșuleț împletit

10. Un set de 10 cartonașe plastificate ( cu numere de la 1 la 10)

11. Un set de prezentare a anatomiei mărului realizat manual, din fetru

12. O planșă plastificată care prezintă anatomia mărului, însoțită de etichetele corespunzătoare

și electronic

1. O carte cu 75 de activități montessori în format pdf

2. Toate planșele folosite la implementare activităților din carte, în format pdf


Cutia nu este o jucărie, ea conține materiale didactice, vă rog să aveți mare atenție în special la piesele mici.

Fiecare material din cutie poate fi folosit în nenumărate combinații cu celelalte materiale și asta face cutia BusyBag specială, pentru că doar câteva materiale pot genera zeci de activități. Pozele prezinta doar o parte din activitatile pe care le puteti face cu materialele din cutie.

Încerc să evoluez de la o cutie la alta, fiecare dintre ele se clădește pe experiența anilor precedenți și pe feedbackul clienților. Produsele din cutie, sunt decupate, cusute și pictate de noi, în atelier la noi. Fiecare material din cutie este atins de noi, pus in pungulițe, numărat, ambalat etc. Este o muncă invizibilă pe care o facem zi de zi. Și vă provoc să încercați și voi, ca să o puteți aprecia cu adevărat. Piesele sunt sortate și inspectate pentru defecte, însă imperfecțiunile sunt ceea ce le dau personalitate. Nu le facem la bandă, așa că dacă căutați o uniformitate a materialelor față de alte modele nu o veți găsi și nici nu ne propunem asta.

Unele materiale (zar, pensete, pom-poms, etc) pot varia usor fata de cele din poze in functie de ce ne livreaza furnizori.

Calitatea materialelor este exceptionala. Toate materialele sunt protejate cu o folie speciala pentru a rezista la uzura si refolosire intensa.